Timișoara nu e nici pe departe pe lista de priorități a politcienilor de la București. Deși avem un număr impresionant de deputați și senatori, niciunul nu pare să reușească să medieze obținerea de fonduri pentru construcția rapidă a unui stadion. Finanțarea care ar trebui să vină de la CNI se lasă așteptată, iar între timp orașe mici precum Craiova au stadioane moderne.
Primarul Dominic Fritz anunță că a semnat un act crucial pentru noul stadion.
„Am semnat azi certificatul de urbanism pentru noul stadion de 30.000 de locuri care va lua locul actualului stadion Dan Păltinișanu.Mâine Arhitectul Șef al Timișoarei, Gabriel Almăjan, se va afla la București pentru mai multe discuții tehnice privind planificarea urbanistică a sălii polivalente și a stadionului. Împreună cu el vor participa la discuții viceprimarul Cosmin Tabără și o delegație a Consiliului Județean. Chiar dacă sala polivalentă este o investiție de care va răspunde Primăria Timișoara, iar de stadion Consiliul Județean Timiș, dacă nu lucrăm toți împreună nu va ieși nimic din niciunul dintre obiective. Și fără finanțare din bugetul de stat nu va fi posibil oricum. Mă aștept ca toată clasa politică timișoreană să se mobilizeze și să facă lobby puternic la București pentru ca sala polivalentă și stadionul să devină realitate cât mai repede. Timișoara a pierdut deja prea mult timp și a rămas mult în urma altor orașe cu infrastructură sportivă modernă” , anunță Dominic Fritz.
