Au reușit să strângă suficiente voturi, printre care și ale unor trădători din PSD, pentru a da jos Guvernul Dăncilă, însă constituirea unei majorități de 233 de voturi nu e deloc o sarcină ușoară pentru PNL, care poartă negocieri de mai bine de o săptămână. Liderul PNL, Ludovic Orban, desemnat premier de președintele Klaus Iohannis, ar fi vrut ca votul pentru învestirea în funcție a executivului să aibă loc săptămâna aceasta, însă în ședința Birourilor permanente din Parlament s-a decis ca votul să aibă loc abia lunea viitoare.
Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, a anunțat, luni, că audierea miniștrilor din noul Guvern Orban va avea loc marți și miercuri, de la 9.00 dimineața până seara, urmând ca votul pentru învestirea Executivului să fie dat în plenul reunit de luni, de la ora 14.00.
