Ioan Goia, directorul Societății Metropolitane de Transport, anunță că STPT riscă să intre în insolență, la fel ca și Colterm. Avertismentul lui Goia vine după acuzațiile lui Ruben Lațcău, viceprimar USR care a susținut că la STPT nu sunt bani de salariile din cauza sutelor de angajați de la birouri, care au fost aduși în companie pe pile, în campanie electorală de fosta conducere.
Conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a informat, începând cu anul 2019, Primăria Timișoara despre datele reale ale activității economico-financiare ale operatorului de transport. Aceasta a atenționat că trimestrul IV a anului 2021 va fi unul foarte dificil dacă nu se iau măsuri de restructurare a cheltuielilor, de ajustare a costurilor unitare lei/km pentru fiecare mod de transport, prevăzut în Contractul de Servicii Publice nr.1812/22.07.2020 cu valoarea minimă a inflației comunicată de Institutul Național de Statistică. Conducerea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a transmis că va fi imposibilă o redresare economică, urmând cu siguranță procedura insolvenței dacă nu se alege varianta capitalizării operatorului (capitalul social existent este negativ la data prezentei) sau finanțarea prin creditare din alte surse dacă acționarul unic nu poate realiza capitalizarea acestuia. La capitalizarea operatorului de transport poate participa Consiliul Județean Timiș, care are atribuții prin lege de coordonare a serviciilor publice comunitare inclusiv serviciul de transport public de persoane, prevăzute atât în dreptul special cât și în cel general. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara a mai transmis că facturi de plată scadente la nivelul lunii decembrie 2021 nu mai există, iar în luna ianuarie 2022 primele facturi scadente sunt în data de 17.01.2022, până la acea dată primăriile care au sume restante la plată prestației, au timpul necesar să achite datoriile mai sus menționate. „Autoritatea locală de transport Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Societatea Metropolitană de Transport Timișoara respectă prevederile Contractului de Servicii Publice nr.1812/22.07.2020 avizat de Consiliul Concurenței și de A.N.R.S.C., respectiv prevederile legale în materie de contracte, acte administrative fără a face abuzuri de autoritate sau lege așa cum s-a afirmat în spațiul public, anunță SMTT.
