Handbaliștii alb-violeți joacă miercuri ultima partidă din actuala ediție a Ligii Naționale.
Ei vor primi vizita echipei Minaur Baia Mare, de la ora 17:30, în încercarea de a evita barajul de menținere în elită.
Ca urmare a reprogramării acestei runde, partida se suprapune cu meciul al patrulea din finala Ligii I de futsal, CFR Timișoara – United Galați.
În cazul când gruparea feroviară câștigă partida a treia, programată marți, de la ora 17:00, și se ajunge la jocul al patrulea, meciul de handbal se va disputa la sala UVT de pe strada Oituz.
În situația în care marți câștigă United, finala de futsal se încheie și duelul de pe semicerc poate avea loc la sala „Constantin Jude”.
Așadar, abia marți seară vor afla handbaliștii alb-violeți locul de disputare a partidei cu Minaur Baia Mare.
Partida menționată va avea loc la aceeași oră cu duelul CSA Steaua București – Potaissa Turda.
Aceste două meciuri vor decide cine încheie pe locul al zecelea și evită totodată barajul de menținere / promovare în Liga Națională.
La acest moment, CSA Steaua București are 24 de puncte, cu unul mai mult față de SCM Politehnica Timișoara.
În meciurile directe, ambele echipe au câștigat acasă. Avantajată este Steaua, care s-a impus la o diferență mai mare.
Prin urmare, ca să prindă locul al zecelea, alb-violeții trebuie să învingă, iar CSA Steaua să nu se impună în fața Potaissei.
În ceea ce le privește pe adversarele celor două formații aflate în luptă pentru locul ce evită barajul, acestea nu mai au obiectiv.
Indiferent de rezultat, Minaur Baia Mare va termina a treia, iar Potaissa Turda va fi a patra.
Poziția a zecea va încheia campionatul, iar ocupantele locurilor 11 și 12 vor disputa un baraj de menținere / promovare cu echipele de pe pozițiile trei și patru din play-off-ul de promovare al Diviziei A (eșalonul secund al handbalului masculin românesc).
