Actualitate Economic Featured

Garda Forestieră Timișoara s-a dezlănțuit cu amenzi de peste 370.000 de lei: S-au dat în nici trei luni de zile, pentru mai bine de 100 de companii

Garda Forestieră Timișoara s-a dezlănțuit cu amenzi de peste 370.000 de lei. Peste 100 de firme care au ca obiect de muncă activitatea cu lemn au fost controlate și amendate pentru că nu respectau legea.

În perioada iunie-septembrie 2022, reprezentanții Gărzii Forestiere Timișoara au realizat acțiuni de control pentru respectarea regimului silvic în fondul forestier național. S-a acordat o atenție deosebită parchetelor aflate în exploatare, a circulației materialului lemnos, urmăririi gestionare a masei lemnoase și modului în care sunt înregistrate și urmărite stocurile agenților economici care desfășoară activități de exploatare și/sau prelucrare.

Aceste acțiuni s-au desfășurat pe raza județelor Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

În urma acestor verificări, au fost acordate 139 sancțiuni contravenționale cu valoare totala de 377.000 lei. De asemenea, a fost confiscat un volum total de 184 mc material lemnos cu valoare de peste 45423 lei.

Au fost efectuate verificări în echipe mixte unde au participat și reprezentanții inspectoratelor județene de poliție, fiind aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 99.000 lei iar ca măsură complementară s-a confiscate total volumul de 804 mc cu o valoare de peste 189.278 lei.

Au fost verificați gestionarii fondurilor cinegetice, iar pentru nerespectarea legislației în domeniul cinegetic, au fost aplicate un număr de 22 amenzi contravenționale.

Garda Forestieră a identificat suprafețe de fond forestier pentru care nu este asigurată paza. Astfel împreună cu ocoalele silvice nominalizate, au fost preluate în vederea asigurării pazei 1.142 ha de pădure.

Prin Garda Forestieră Timișoara, a fost plătită suma de 11.308.971 lei reprezentând decontarea serviciilor de pază a pădurii și compensații pentru proprietarii de fond forestier care nu pot recolta masă lemnoasă datorită funcțiior de protecție stabilite prin amenajamentele silvice.

Related posts

ALERTĂ în Timiș: un autobuz ce transporta 23 de copii a derapat într-un șanț

Mădălina Staicu

S-a bătut palma pe guvernare: Ilie Bolojan, premier, rotativă cu PSD – Cum se împart ministerele

Mădălina Staicu

Demnitarii și angajații de la stat au liber la ascuns averi pe numele soților: CCR a decis că e neconstituțional să le treacă în declarația de avere

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: