Furia naturii s-a dezlănțuit în Timiș. Două TIR-uri au fost efectiv răsturnate de vântul care sufla extrem de puternic, iar furtunile din ultimele 24 de ore au produs efecte în 15 localităţi din judeţele Argeş, Caraş-Severin, Cluj, Mureş şi Timiș.
Joi dimineaţă se intervine pentru degajarea de arbori căzuţi pe carosabil în municipiul Timişoara. Potrivit ISU Timiş, a fost nevoie de intervenţia pompierilor în mai multe localităţi din judeţ. La Timişoara, s-a intervenit pentru îndepărtarea a 25 de copaci şi a unui acoperiş luat de vânt de pe mansarda unui bloc aflat în construcţie, dar şi la 16 inundaţii în subsoluri, gospodării şi curţi. Două TIR-uri au fost răsturnate de vânt, pe Calea Şagului, la ieşirea din TImişoara, două persoane fiind blocate în interiorul acestora. Nu s-au înregistrat victime la acest eveniment şi se intervine pentru ridicarea autotrenurilor. Alte intervenţii s-au desfăşurat în comunele Giroc şi Parţa, în municipiul Lugoj şi în satele Chişoda, Silagiu şi Utvin. IGSU a precizat că, în urma furtunilor, nu au fost înregistrate pierderi de vieţi omeneşti. Concomitent cu gestionarea fenomenelor de vreme rea, salvatorii au acţionat pentru stingerea a 73 de incendii, precum şi în alte 164 de intervenţii, în sprijinul comunităţilor.
Echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 6 cazuri pentru extragerea ocupanţilor din autoturismele implicate în accidente rutiere. În urma evenimentelor rutiere, o persoană şi-a pierdut viaţa în ultimele 24 de ore.
Foto: Tribuna SM
