Flavius Biea a câştigat centura IBA intercontinetală la categoria semi-mijlocie, în această seară, în cadrul galei „Noaptea Spartanilor 2”, desfăşurată la sala „Constantin Jude” din Timişoara, învingându-l la puncte, într-un meci de zece reprize, pe mexicanul Jesus Gurrola.
Pugilistul timişorean, care şi-a trecut în palmares a 17-a sa victorie la profesionişti, dintre care nouă prin KO, având şi o înfrângere, suferită tot înainte de limită, a primit decizia în unanimitate din partea celor trei arbitri-judecători: 96-94, 97-93, 99-91.
Jesus Gurrola (31 de ani) a suferit a 14-a înfrângere din cariera profesionistă (cinci prin KO), care mai cuprinde 27 de victorii (14 prin KO) şi trei meciuri egale.
Mexicanul, care în 2017 a pierdut prin KO în faţa lui Jo Jo Dan, la Montreal, i-a pus probleme lui Biea în primele reprize ale meciului.
„A fost foarte bine, mă bucur că pregătirea mea în Anglia şi-a spus cuvântul aici. Am folosit tot ceea ce am făcut în cantonamentul din Anglia, am avut o pregătire bună cu antrenorul de acolo şi cu antrenorii de acasă. Mi-am făcut treaba în ring aşa cum mi-am propus. Tot timpul de acum înainte mă voi pregăti în Anglia pentru meciuri. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, spartanul va rămâne spartan până la titlul mondial! Pe lângă antrenorii mei am avut un antrenor din Anglia cu care m-am pregătit în această ţară. A făcut o treabă bună, ce am făcut acolo la antrenamente am aplicat acum în ring. Am încercat să nu mă bat cu el, să-l ţin tot timpul la distanţă, am făcut tot ceea ce trebuia pentru a învinge. Am făcut o pauză lungă de la ultimul meu meci, dar m-am pregătit două luni pentru acest meci, am ştiut cu cine voi boxa. Aştept revanşa, dar de această dată să mă plătească el pe mine pentru a boxa în Mexic. În trei luni voi fi înapoi în ring în România. Nu ştiu încă unde, dar sigur va fi în România. Sunt mulţumit de gala organizată de soţia mea, a fost alături de mine şi m-a susţinut. Aşa cum am promis la conferinţa de presă, centura va fi a fiicei mele, va fi noua ei jucărie. Voi munci pentru a nu pierde şi această centură!”, a declarat la final Flavius Biea.
Victorii înainte de limită au obţinut Eduard Gafencu, Daniel Corbeanu, Cătălin Paraschiveanu şi britanicul Asheley Theophane.
Alţi patru români au reuşit victorii la puncte – Daniel Bădulescu, Robert Cristea, Amansio Paraschiv şi Eronim Arădoaie.
Rezultatele galei „Noaptea Spartanilor 2” sunt următoarele:
Nikolaos Theodosiou (Grecia) – Axmed Cemortan (R. Moldova) (4 runde) – la puncte
Daniel Bădulescu (România) – Miro Dicky (Slovacia) (4 runde) – la puncte
Robert Cristea (România) – Ionuţ Gelep (România) (6 runde) – la puncte
Amansio Paraschiv (România) – Teodor Boiadjiev (Bulgaria) (4 runde) – la puncte
Eduard Gafencu (România) – Cornel Lyssi (Republica Moldova) (4 runde) – KO tehnic în repriza a 4-a
Eronim Arădoaie (România) – Andrei Barbăroşă (Republica Moldova) (6 runde) – la puncte
Daniel Corbeanu (România) – Mihail Dutcenco (Republica Moldova) (4 runde) – KO tehnic în repriza a 3-a
Flavius Biea (România) – Jesus Gurrola (Mexic) (10 runde) – la puncte
Asheley Theophane (Marea Britanie) – Ferenc Hafner (Ungaria) (8 runde) – KO în repriza a 4-a
Cătălin Paraschiveanu (România) – Ionuţ Trandafir Ilie (România) (6 runde) – KO în repriza a 2-a



























