Actualitate Administrație Featured Politică

Dominic Fritz schimbă total jocul la preluarea celui de-al doilea mandat: Vreau să devenim jucători pe forțele noastre!

A fost sau nu Dominic Fritz un primar bun? Mulți ar spune că poate nu, însă cei care i-au dat și votul pentru al doilea mandat au avut o altă opinie, care a fost decisivă. Primarul Timișoarei a anunțat că vrea să schimbe total strategia în Timișoara și că vrea să devină un edil jucător, pe modelul fostului președinte Traian Băsescu.

”Vreau să mulţumesc cetăţenilor Timişoarei pentru acest vot de încredere şi sunt foarte conştient că rezultatul alegerilor nu este o răsplată pentru primul meu mandat, ci este un nou avans se încredere pe care l-am primit pentru următorii 4 ani”, şi-a început discursul Dominic Fritz.

Deși a subliniat că un parteneriat cu CJ Timiș e de dorit, Fritz a spus că autonomia strategică e foarte importantă.

”Pentru mine, autonomie strategică nu înseamnă izolare sau că nu mai avem aşteptări de la Bucureşti, ci că suntem conştienţi de propriile noastre forţe, că le putem coagula şi să le ducem într-o singură direcţie. Că nu mai suntem obiecte ale unei politici naţionale, ci că acţionăm şi dincolo de limitele obişnuite ale unei administraţii ori ale unui oraş. Să identificăm o lărgire a spaţiului nostru că oraş, să investim în educaţie nu doar în clădiri, ci şi în directori să-i stimulăm să îmbunătăţească performanţele elevilor, Asta pentru mine înseamnă să devenim un jucător şi pe piaţă imobiliară, să ne gândim pentru ce fel de clădiri merită să exercităm dreptul de preemţiune, în anumite instituţii unde nu suntem la masă, cum e Aeroportul Timişoara, să cumpărăm acţiunile deţinute de Fondul Proprietatea. Să ne bazăm mai mult pe forţa noastră”, a mai afirmat primarul Timişoarei, conform News.ro.

Related posts

S-a lansat licitația pentru Institutul Oncologic din Timișoara: Era la stadiul de ruină de aproape 20 de ani

Mădălina Staicu

Guvernul a adoptat OUG pe reforma administrativă: Urmează audituri și concedieri

Mădălina Staicu

Lista completă a zilelor libere în 2025 – Angajatorii sunt obligați să le respecte

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: