Actualitate Eveniment Featured

Cumpărăturile de pe un card furat au aruncat-o direct după gratii

O femeie care făcea cumpărături de pe un card furat a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost depistată de oamenii legii.

La data de 14 octombrie, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au reținut o femeie banuită de comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 20.08.2022, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara, au fost sesizați de un tânăr, în vârstă de 17 ani, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în timp ce se afla în zona Gării de Nord din municipiul Timișoara, persoane necunoscute i-ar fi sustras portofelul, în care se aflau acte și un card bancar, ulterior, fiind efectuate 4 plăți cu cardul sustras, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 500 de lei.

În urma investigațiilor efectuate, la data de 14 octombrie, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au depistat în municipiu o femeie, în vârstă de 22 de ani, bănuită de comiterea faptei, aceasta fiind condusă la sediul secției de poliție pentru audieri.

În urma probatoriului administrat în cauză, banuita a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a femeii și recuperării prejudiciului în totalitate.

Related posts

PESTE un milion de români s-au VINDECAT de coronavirus – 994 de cazuri noi, din 15.000 de teste

Mădălina Staicu

Alin Nica anunță că i-a DEMIS oficial pe Alin Popoviciu și Călin Roman din PNL: cei doi sunt încă consilieri județeni

Mădălina Staicu

Timișoara a devenit oficial Capitală Culturală Europeană: Titlul s-a predat în cadru oficial, la Atena

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: