Bugetul României pentru 2023 a fost deja votat. Premierul Nicolae Ciucă spune că e vorba de un buget realist, echilibrat, pliat atât pe nevoile cât și pe prioritățile României. De cealaltă parte, opoziția, reprezentată de USR, acuză prin Cătălin Drulă că e vorba de un buget inflaționist care va produce dezastre.
„Este pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Este un buget realist, echilibrat, care vizează susținerea economiei și protejarea populației. Vom continua să ne focalizăm atenția pe tot ce poate să însemne susținerea mediului de afaceri, investiții, protejarea cetățenilor, protejarea cetățenilor vulnerabili. Vă doresc succes în continuare și sărbători fericite tuturor”, a spus Nicolae Ciucă.
„Am votat împotriva acestui buget. Un buget mincinos, un buget inflaţionist, un buget care va pune gaz pe focul scumpirilor care se întâmplă în fiecare zi. Un buget făcut de speciali, un pensionar special, aici, cu 43.000 de euro. Am înţeles că aţi pus, domnule Ciucă, prin prefect, să fie date jos acele panouri puse de societatea civilă în care se vorbea despre pensia dumneavoastră specială la 55 de ani, de 43 de mii de euro pe an. Un buget construit pe creşteri de taxe”, a declarat Cătălin Drulă, miercuri de la tribuna plenului reunit al Parlamentului. „PNL, peneliştilor, unde vă este liberalismul? Unde vă este liberalismul? Unde e programul de guvernare în care aţi promis că nu o să fie creşteri de taxe? Un buget mincinos. Vom avea un deficit mai mare, ne vom împrumuta pentru speciali şi pentru privilegiaţi, pentru îmbuibaţi. Am votat cu sete împotriva acestui buget al specialilor”, a mai spus Drulă.
