ANI lovește din nou în politica din Timiș, și da, vizat e tot PNL! După ce chiar șeful PNL și al CJ Timiș, Alin Nica, a fost acuzat de incompatibilitate, ANI reținând că . ”În exercitarea funcției de primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020), a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul cărui Consiliu deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție”,, acum și vicepreședintele CJT Alexandru Preoteasa e acuzat de incompatibilitate.
Preoteasa a fi votat în CJT trecerea în PUZ a unei suprafetțe de teren din proprietatea unei companii la care era unic asociat
Proteasa Alexandru Constantin, vicepreședinte al C.J. Timiș și fost Consilier local în cadrul Consiliului Local al Com. Moșnița Nouă, Jud. Timiș, în perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Moșnița Nouă, privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal, prin care se aproba introducerea în intravilanul extins al localității a unei suprafețe de teren aflat în proprietatea societății în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, producându-se astfel un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru societate, spun cei de la ANI.
”Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019”, conform Agenției.
La rândul său, Lulciuc, în calitate de consilier local a votat contracte cu o companie la care era asociat.
Lulciuc Adrian Răzvan, consilier local în cadrul C.L Timișoara, în perioada exercitării mandatului 2016-2020 de consilier local, societatea comercială în cadrul căreia persoana evaluată a deținut calitatea de asociat, a încheiat la data de 22 aprilie 2020, 3 contracte de furnizare produse (achiziții directe – facturi fiscale în valoare totală de 73.780 Lei), cu diverse societăți înființate ori aflate în subordinea/sub autoritatea C.L. al Mun.Timișoara, încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, a mai anunțat ANI, joi.
