Doi bărbați au fost reținuți după ce au furat alcool dintr-un magazin. Alerta s-a dat la 112 unde patronul a sunat să cheme ajutor. Oamenii legii i-au identificat pe cei doi și i-au reținut.
La data de 10 februarie a.c., polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați, în vârstă de 22 și 34 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 10 februarie a.c., în jurul orei 14:13, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane, ar fi sustras dintr-o societate comercială situată pe Calea Ghirodei, mai multe produse alcoolice.
În urma activităților desfășurate de către polițiști, au fost identificați 2 bărbați, în vârstă de 22 și 34 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
În baza probatoriului administrat, cei 2 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
