Accident grav în Timiș. Două șoferițe s-au ciocnit, iar una din ele a rămas încarcerată. Impactul nu a fost blând nici pentru cea de-a doua, care a ajuns la spital. ISU a intervenit de urgență la fața locului.
„În jurul orei 10:05, am fost solicitați să intervenim la un accident rutier pe DC66, localitatea Stanciova. La fața locului s-au deplasat de urgență 7 pompieri cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. De asemenea, la locul accidentului s-a deplasat și o ambulanță SAJ.
În accident au fost implicate 2 autoturisme în care se aflau doar șoferii. În urma impactului, o victimă de sex feminin (aproximativ 60 ani) a rămas încarcerată. Victima a fost extrasă și predată unui echipaj medical, în stare de inconștiență dar cu semne vitale.
Cealaltă persoană implicată în accident, o persoană de sex feminin (24 ani), a fost preluată de ambulanța SAJ și transportată la spital, conștientă și cooperantă, cu multiple traumatisme”, anunță ISU.
