Actualitate Featured Sănătate

Fără NICIUN argument științific, directorul de la Babeș anunță că în vacanțele peste graniță riscăm să luăm mai ușor COVID ca în România

Dacă era la Bacalaureat, probabil se încadra la categoria perle. Însă, e chiar opinia unui medic specialist în Boli Infecțioase, medic uns de PNL director al Spitalului Victor Babeș din Timișoara. Cristian Oancea anunță că românii care își fac vacanța peste granițe au șanse mai mari să contacteze coronavirus decât cei care aleg ca destinație România. Declarațiile lui nu au niciun suport științific.

„Din punctul meu de vedere anul acesta e bine sa ne redescoperim tara, si va spun de ce. Tu esti sanatos, cu familia sanatoasa, va duceti cu masina in Grecia, Bulgaria, Italia. Te duci cu familia sanatos si e riscul sa vii bolnav de acolo. Inca au putine cazuri, dar aveti rabdare (n.r grecii si italienii). Iti inchiriezi o vila sau un apartament si esti tu cu familia, dar mergi la alimentara sa cumperi produse, te duci la restaurant sa mananci, te duci la plaja. Riscul este mai mic la noi in tara…Industria HORECA la noi e mult mai riguroasa. Am fost si eu in Grecia de multe ori si cunosc HORECA din Grecia, si exista riscul sa te intorci bolnav de acolo. Nu cred ca pentru o saptamana sau doua merita riscul asta, cand avem o tara frumoasa si la noi… Pot sa se supere (n.r. agentii de turism). Nu vreau sa bucur sau sa supar pe cineva. Eu tin cu pacientii, pentru ca am fost la capataiul lor si am vazut cu satisfactie si vindecati, dar am vazut si decedand. Nu ma intereseaza sa supar, eu vreau sa spun realitatea si ce am vazut cu ochii mei„, a spus managerul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara in INTERVIURILE TIMISOAREI, conform Opinia Timișoarei.ro.

Related posts

Vestul Sălbatic! Fiul celebrului avocat Florin Kovacs, snopit în bătaie într-o stație de autobuz din Timișoara

Mădălina Staicu

Accident la Hitiaș! Un bărbat a făcut trei victime, din cauza neatenției

Mădălina Staicu

BINE și pe BUCĂȚI: un nou tronson din centura alternativă a Timișoarei intră la asfaltat

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: