Piețe SA, condusă de fostul consilier al primarului Nicolae Robu, Ionuț Nasleu, fost senator PRM și fost ofițer SRI, a cumpărat cinci tuneluri dezinfectante, pentru piețele din oraș. Acestea vor fi montate în halele unde se vând cărnuri și produse lactate. Însă, nu este sigur de când vor intra acestea în funcțiune, întrucât deocamdată nu există și substanța dezinfectantă care este necesară operațiunii de decontaminare. Doar tunelurile au costat în total 20.000 de lei, bani la care se vor adăuga și serviciile de montaj și substanțele dezinfectante.
Suntem informați că au fost achiziționate cinci tuneluri pentru dezinfectare, care vor fi amplasate în halele de carne și lactate din piețele Iosefin, Badea Cârțan, 700, Doina și Dacia. Tunelul din Dacia este unul mobil care va fi adus în piața volantă de la stadion. Iată, se fac eforturi și în societățile aparținătoare de primărie, în speță în Societatea Piețe SA, pentru a ne proteja de infecție. Activitatea aceasta trebuie să continue. Mâine (sâmbătă – n.r.) va fi din nou deschisă piața volantă și se va folosi și acest tunel. Sperăm să fie și dezinfectantul venit, pentru că substanța consumabilă la această oră nu e venită, însă promisiunile sunt că va ajunge în timp util, încât chiar de mâine să poată fi folosit tunelul în piața volantă. Dacă nu ajunge, chiar de săptămâna viitoare”, a declarat Robu, citat de Tion.ro.
Foto: Tion.ro.
