Actualitate Featured Sănătate

IMPLOZIE în sistemul sanitar din Timișoara: demisii PE BANDĂ RULANTĂ, la Spitalul CFR Timișoara

Încep demisiile și în sistemul medical din Timiș. După ce mai multe cadre medicale de la spitale din țară au demisionat din cauza lipsei de echipamente medicale, exemplul lor este urmat și de o parte din personalul de la spitalul CFR Timișoara.

Managerul spitalului, Ciprian Olaru, a confirmat informația pentru PRESSALERT.ro, declarând ”sunt mai mult de patru persoane. Cred că sunt aproximativ zece asistente și infirmiere. Nu știu exact pentru că este o dinamică foarte mare. Sunt convins că au invocat și lipsa materialelor de protecție. Este o oarecare stare influențată de COVID 19 – teamă și anxietate. Este un cumul de factori. Din punct de vedere uman pot să înțeleg teama lor, au în familii persoane în vârstă, nu vor să-i infecteze. Din punct de vedere profesional cred că este foarte important să rămânem alături de cetățeni. Poate că și aici , la calitatea umană, sunt anumite scăpări. Conform procedurii, trebuie să comunicăm DSP Timiș care trebuie să asigure personal pentru funcționare prin transferuri din alte părți”.

 

Related posts

Comic: Primăria Timișoara anunță că legalizează ceea ce părinții oricum fac ilegal – Mașinile pot staționa cinci minute, la două unități școlare

Mădălina Staicu

UTIL: Circulația se închide și se modifică pe Aleea FC Ripensia

Mădălina Staicu

Lăsat fără 40.000 de porci sacrificați din cauza pestei porcine, fermierul de la Parța s-a ales și cu dosar penal: prefectul de Timiș amenință

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: