Situația absolut incredibilă în Timișoara. După tragedia de pe strada Miorița, unde doi copii și mama unuia dintre cei doi au murit ca urmare a unei operațiuni de dezinsecție, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a cerut angajaților să verifice urgent câte astfel de firme au autorizație de la primărie pentru operațiuni. Ordinul lui Robu a venit după ce în spațiul public s-a aflat că firma condusă de Sorin Buță, Bistim Dera, nu avea autorizație de la primărie, iar patronul cumpărase substanțele letale, care nu puteau fi folosite în spații locuite, de pe piața neagră. Firmele autorizate şi la primărie sunt: SNTFC CFR CĂLĂTORI-Sucursala Regională de Transport Feroviar (autorizaţie emisă în 2018), PRED SMY S.R.L. (emisă în 2016), KEEP CLEAN ANDREEA SRL (emisă în 2019).
„Am dat în lucru să vedem ce putem noi să facem, că nu suntem imuni la asemenea acţiuni. Noi putem avea oricâte aprobări, autorizări, filtre, nu poţi decât să acţionezi cu pedeapsă. Nimeni nu poate să prevină aşa ceva. Le-am dat (n.r. angajaţilor primăriei) temă să se inspire, poate au alţii lucrurile mai bine puse la punct. Trebuie verificat juridic, eu cred că trebuie o lege, să se asigure o mai mare imunitate la asemenea lucruri iresponsabile. În ceea ce priveşte deciziile de legislaţie locală e o problemă, aceasta se contestă în instanţe, s-au pierdut procese pentru că s-a considerat că s-a adăugat la lege şi e nepermis. Alţi judecători lasă hotărârea locală aşa cum e, dacă nu intră în contradicţie cu legea. Dar ca să nu fie tratamente diferit”, a declarat primarul Timişoarei, conform deBanat.ro.
