Șoc pentru locatarii unui bloc din Timișoara fix de Crăciun. Oamenii au fost evacuați de urgență și au rămas cu condiții de Ev Mediu, după ce în zonă au fost sistate utilitățile. Alerta s-a dat la 112, iar pompierii au intervenit de urgență:
Iată cum au decurs operațiunile:
În această dimineață, în jurul orei 08:30, am fost anunțați despre degajări de fum pe casa scării unui bloc din Timișoara, situat pe str. Piatra Craiului.
Au fost mobilizați pompieri din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Timișoara și la locul evenimentului s-au deplasat:
7 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autoscări mecanice, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.
Incendiul s-a manifestat în subsol, iar fumul dens a impus evacuarea a aproximativ 40 de persoane (dintre care 4 minori).
O persoană a primit îngrijiri medicale în urma intoxicației cu CO.
După lichidarea incendiului, pompierii au ventilat spațiul.
