Actualitate Eveniment Featured

Accident înfiorător în Timiș: Un tânăr a ucis doi oameni după ce a intrat cu mașina într-un copac

ultima ora

Accident înfiorător în Timiș. Un tânăr a ucis doi tineri care se aflau cu el în mașină. Cel mai probabil din cauza experienței și a vitezei, tânărul de 20 de ani a izbit în plin un copac. Cei doi oameni care se aflau cu el în mașină au murit pe loc.

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, a condus un autoturism dinspre localitatea Sârbova înspre Bacova, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un arbore.

În urma impactului au rezultat 2 decese, respectiv a unei tinere în vârstă de 27 de ani, a unui tânăr în vârstă de 28 de ani și rănirea șoferului în vârstă de 20 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Related posts

Locuri speciale, pe bani europeni: UVT vrea să aducă masiv studenți săraci din Oltenia

Mădălina Staicu

50 de câini au fost eutanasiați la Danyflor, după scandalul cu lipsa de spațiu

Mădălina Staicu

Duminica Rusaliilor, cea mai mare sărbătoare a creștinătății alături de Paști: ce TRADIȚII păstrau strămoșii pentru a avea noroc

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: