Sport

Monopostul lui Nick Heidfeld, prezentat la Timişoara

ZF Group și Universitatea Politehnica Timișoara organizează în 24 septembrie evenimentul ”The Drive to Win”, în cadrul căruia va fi prezentat, în premieră în România, un monopost electric Formula E, dezvoltat cu tehnologie ZF de ultimă generație, cel al echipei Mahindra Racing Formula E din sezonul competițional 2021-2022.

Demonstrația va avea loc la Timișoara și face parte din seria evenimentelor prilejuite de deschiderea noului an universitar la Universitatea Politehnica Timișoara.

Tehnologie de ultimă generație, întâlniri cu specialiști care modelează generația următoare a mobilității, demonstrații live – sunt câteva dintre momentele pregătite de către organizatori.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 24 septembrie, între orele 14,30 – 17, în fața Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara, situată pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 2B.

Echipa tehnică a Mahindra Racing şi inginerii de la ZF R&D Tech Center Timișoara vor prezenta tehnologia dezvoltată și vor discuta cu toți cei interesați pe tema generației următoare a mobilității.

Li se va alătura pilotul Nick Heidfeld, cel care va conduce monopostul Mahindra Racing Formula E pe bulevardul Vasile Pârvan, în cadrul unui drive show organizat în cadrul evenimentului.

Nick Heidfeld este un fost pilot de Formula 1 și s-a alăturat echipei Mahindra Racing în anul 2015.

El a contribuit la opt podiumuri pentru această echipă, inclusiv la prima clasare fruntaşă a Mahindra Racing la Beijing E-Prix în 2015.

Nick este pilotul oficial de teste și de rezervă, dar și consilier special al acestei echipe.

ZF a devenit partenerul tehnologic oficial al echipei Mahindra Racing Formula E în campionatul complet electric FIA Formula E începând cu sezonul 2019-2020.

În România, ZF are peste 5.000 de angajați în cinci localităţi – Timișoara, Roman, Oravița, Lupeni şi Marghita. Mai multe detalii despre eveniment puteți citi pe pagina zf.com/ro/the-drive-to-win sau pe pagina de Facebook dedicată evenimentului.

Related posts

Handbaliştii alb-violeţi, învinşi la Suceava

focustim

GALERIE FOTO | Salbă de medalii la Râmnicu Vâlcea pentru piloţii cluburilor Krepelka Motorsport şi Pro Timiş

focustim

Mircea Samuil şi-a luat partea leului la Transilvania Rally

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: