Actualitate Administrație Featured

Scandalul ia AMPLOARE: CJ Timiș cere CNSAS informații despre Victor Neumann

Consiliul Județean Timiș va cere Consiliului Național de Studiere a Arhivelor Securității informații despre trecutul directorului Muzeului de Arta, Victor Neumann. Decizia vine după ce intelectualii din Timișoara au lansat o petiție online prin care acuză Neumann ar fi colaborat cu Securitatea.

În 2013, cei care au organizat concursul la Muzeul de Artă nu au cerut acea declaraţie privind colaborarea cu Securitatea, potrivit Ordonanţei de Guvern 24/2008 art. 3, litera ş. În 2018 însă a semnat o astfel de declaraţie pe care a ataşat-o la dosar. În ea scrie că nu a colaborat cu Securitatea. Am văzut şi eu documentul CNSAS, dar în el nu se arată explicit cum a colaborat, dacă a fost informator sau colaborator. Se arată doar că are un nume conspirativ “Hodoş” în dosarele Securităţii. De aceea, voi solicita CNSAS să ne precizeze explicit natura legăturii între Victor Neumann şi fosta Securitate”, a declarat Alin Nica pentru deBanat.

Related posts

Sorin Grindeanu ARATĂ PISICA PNL: Datoria externă a României e la 47%, NIVEL RECORD

Mădălina Staicu

Caz halucinant la Liceul Lenau: O fată de 13 ani a fost pusă să stea în patru labe și să se poarte ca un animal

Mădălina Staicu

Petrec de te iei cu mâinile de cap! Care sunt cele mai ciudate 25 de obiceiuri de Crăciun din întreaga lume

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: