Actualitate Administrație Featured Politică

Război pe față: Nicu Bitea îi cere demisia lui Dominic Fritz de la primărie, după decizia CAT

Nicu Bitea

Nicu Bitea, consilier județean PNL, îi cere demisia lui Dominic Fritz de la Primăria Timișoara, după ce Curtea de Apel Timișoara a menținut decizia ANI care îl declară pe Fritz incompatibil. ANI a decis că Fritz a încălcat legea când a aprobat un PUZ pentru consilierul local Răzvan Negrișanu, de la USR, care a fost sponsor de campanie al lui Dominic Fritz.

Bitea demisionat de la șefia STP după ce a fost acuzat de DNA că ar fi fost implicat în dosarul Mită la moțiune

Nicu Bitea și fostul deputat Cosmin Șandru au fost acuzați că i-ar fi promis funcții deputatului AUR Titi Stoica, momindu-l să nu voteze moțiunea contra premierului de la acea dată, Florin Cîțu. Bitea și Șandru au fost achitați de ÎCCJ.

Acum, Bitea lansează un apel către Fritz

„În urma pronunțării instanței, care confirmă conflictul de interese,demisia primarului municipiului Timișoara, Dominic Fritz, devine un gest necesar și obligatoriu, nu opțional.Primăria Timișoara este o instituție fundamentală pentru acest oraș și nu trebuie târâtă într-o zonă de suspiciune, controverse și imagine pătată, generate de situația juridică a unui om. Funcția publică presupune responsabilitate, iar respectarea deciziilor instanței este o componentă esențială a statului de drept.Reamintesc faptul că, în anul 2021, același primar mi-a cerut public demisia, deși nu era nici măcar începută urmărirea penală în cazul meu. Cu toate acestea, am ales să fac un pas în spate și să demisionez, pentru a nu aduce prejudicii de imagine STPT. A fost o decizie de responsabilitate față de instituție, nu un răspuns la presiunea politică.Astăzi, situația este diferită: există o decizie a instanței. Tocmai de aceea, pentru binele orașului, din respect față de timișoreni și ca ultim gest de moralitate publică, demisia este singura soluție corectă.Legea trebuie respectată, iar instituțiile trebuie protejate, indiferent de nume sau funcție.P.S. Nicolae Bitea achitat de ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE în anul 2024!”, scrie Bitea pe Facebook.

Related posts

Dominic Fritz anunță o veste spectaculoasă: STPT va polua mai puțin, de Continental nicio vorbă!

Mădălina Staicu

Timișorenilor le plac reducerile: 45.000 de oameni au plătit impozitele cu 10% bonificație, în ianuarie

Mădălina Staicu

PARENTX- evenimentul care a revoluționat educația părinților și copiilor în România ajunge la Timișoara pe 5 octombrie

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: