Actualitate Featured Sănătate

Numărul cazurilor noi de coronavirus crește în România: Anunțul ministerului Sănătății despre cazurile de la ATI

 

Peste 230 de noi cazuri de Covid și două decese la pacienți confirmați cu noul coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, a anunțat luni Ministerul Sănătății. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 234 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 42 mai mult față de ziua anterioară. 28 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 27 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 658, cu 27 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 100 persoane, cu unul mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 100 pacienți internați la ATI, 89 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 36 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 2 mai puțin decât în ziua anterioară, și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.

Până luni, 65.654 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP două decese (bărbați), fără decese raportate anterior intervalului de referință.

Dintre cele două decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 de ani și unul la categoria de vârstă 60-69 de ani. Ambele decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.

Din totalul de 2 pacienți decedați, unul a fost nevaccinat și unul vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 50-59 de ani.

Related posts

Primăria Timișoara ÎNCĂ nu a primit bani de la Guvern pentru plata căldurii: se așteaptă o nouă rectificare

Mădălina Staicu

Dominic Fritz ÎL TOACĂ pe Florin Cîțu: Omul baronilor, refuză reforma în Justiție. Nu mai putem continua cu el

Mădălina Staicu

Tupeul nu are limite: PNL sponsorizează o postare în care anunță că Timișoara riscă o nouă amendă pentru certificate verzi

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: