Actualitate Eveniment Featured

Medic italian, filmat când cere bani să falsifice diplome de estetician: IPJ Timiș a deschis anchetă

E anchetă de amploare la Timișoara, unde un medic italian a fost filmat când cerea bani ca să falsifice diplome de esteticieni. Poliția a intrat pe fir și a deschis o anchetă.

„8.500 de euro taxele universitare. 4.000 de euro pe an pentru prefectură şi 5.000 de euro pentru mine. 17.000 plus 8 fac 25. Plus încă cinci, 30. Mă arestează dacă găsesc actele astea”, spune medicul. Este discuţia filmată cu o cameră ascunsă dintre un medic dentist italian, Tomasso Porra, stabilit în Timişoara, şi o echipă de jurnalişti din peninsulă. Doctorul recunoaşte că îi poate ajuta pe studenţii străni să sară peste doi ani de studiu şi să-şi ia o diplomă în medicină estetică. Preţul – 30.000 de euro, conform Observator news.

Iată mesajul Poliției:

Cu privire la informațiile apărute în mediul online, referitoare la faptul că un medic ar fi falsificat diplome pentru studenți, vă comunicăm că polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale.

Related posts

PSD a votat cot la cot cu USR și Ambruș pentru demiterea CA al STPT: Simonis spune că e vorba de eliminarea corupției

Mădălina Staicu

Nu e GLUMĂ – PNL Timiș face ședințe motivaționale pentru a crește scorul lui Iohannis

Mădălina Staicu

CONSTRÂNGERE Părinții elevilor de la Generală 19 sunt OBLIGAȚI să se vaccineze sau să se testeze ca să ia parte la festivitățile de final de an

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: