Comunele Mașloc și Fibiș vor să se unească. E primul răspuns oficial după invitația lanstă de șeful CJ Timiș Alfred Simonis către primari. Simonis spunea vă le va da și banil primarilor care acceptă să își unească comunele sau satele.
La Fibiș și Mașloc urmează referendum
”În urma anunţului făcut cu privire la stimulentul acordat pentru comasarea localităţilor, primele două primării din judeţul Timiş au decis să facă pasul spre fuziune. Este vorba despre Fibiş şi Maşloc.Astăzi, în plenul Consiliului Judeţean Timiş, primarii celor două localităţi – Ionel Lupu (Maşloc) şi Gheorghe Carcea (Fibiş), au anunţat oficial intenţia de a se uni şi de a forma o singură comună.Comasarea celor două comune, conduse de primari PNL, nu reprezintă o decizie simbolică, ci un demers administrativ concret. Această fuziune poate conduce la o utilizare mai eficientă a banilor publici, la optimizarea administraţiei locale şi la creşterea capacităţii de atragere a fondurilor europene”, a transmis luni preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis.
Câți bani le-a promis Simonis primarilor
Vrem să înființăm un fond județean care să susțină comunele care aleg să se unească. Concret, dacă două sau trei comune decid, de bunăvoie, să fuzioneze vor primi, printr-un parteneriat financiar, de la Consiliul Județean Timiș între 10 și 20 de milioane de lei, în funcție de numărul de locuitori.
Vreau să fiu foarte limpede: banii vor fi acordați indiferent de culoarea politică a primarilor. Nu este un favor politic, ci este o investiție pe termen lung. O investiție prin care comunitățile pot face mai repede ceea ce oricum trebuie făcut: drumuri comunale, apă, canalizare, gaz, modernizarea școlilor și alte proiecte esențiale pentru dezvoltare.
