Președintele PNL Ludovic Orban promite că nu îi va ierta pe cei care i-au contestat legitimitatea. În plină campanie PNL pentru alegerile de la șefia formațiunii, Orban își amenință adversarii și spune că nu îi va ierta pe cei care, prin denigrarea, sa au adus grave prejudicii de imagine partidului.
„Sunt un democrat convins. Pentru mine, unitatea PNL este fundamentală, unitatea este baza pe care putem construi performanţă. Mulţi dintre cei care mă susţin m-au certat. De ce i-ai mai dat lui cutare o şansă, de ce nu l-ai dat afară pe ăla? De ce, după ce a încercat să-ţi organizeze congres să te schimbe din funcţie, tu te-ai purtat cu el ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că menţinerea unităţii partidului presupune anumite decizii care nu sunt neapărat logice sau ţin de fidelitate. Ţin de un anumit concept, De multe ori, am întors şi celălalt obraz atunci când mi s-a dat o palmă sau altceva în obraz Nu mă voi dezbăra de acest bun obicei care pleacă din învăţămintele creştine, dar cu o diferenţă, nu îi voi mai ierta pe cei care fac rău PNL. Pentru că nu mi se pare normal ca pe anumite conturi şi pagini de Facebook ale unor colegi care spun că sunt liberali, eu să fiu atacat mai des decât pe o pagină de Facebook a PSD”, a afirmat Orban, la şedinţa Colegiului Director Judeţean (CDJ) PNL Călăraşi, în care este prezentată moţiunea de candidatură la preşedinţia partidului, notează Agerpres.
Foto: Digi 24
