Elevii care își iau profesorii la pumni sau care devin violenți cu colegii lor vor putea fi exmatriculați. E cea mai nouă prevedere din Legile Educației, adoptată sub formă de amanedament în Parlament. Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că elevii exmatriculați vor putea să învețe la altă școală.
„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestaţie, dreptul la apărare etc. şi sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învăţământ şi, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului. Considerăm însă că, având în vedere situaţiile din ultimele luni de violenţă în şcoală, trebuie să avem prevederi… Ne-am uitat şi la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învăţământul este obligatoriu şi garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învăţământ pentru cazurile cele mai grave”, a declarat Ligia Deca la Parlament.
Ea precizează că decizia privind reînmatricularea în acelaşi an şcolar sau în cel următor va fi stabilita prin legislaţie secundară.
„Cred că fiecare caz este aparte şi, în funcţie de evaluarea profesioniştilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare, de reevaluare şi aşa mai departe”, a adăugat Ligia Deca.
Elevii din învățământul obligatoriu pot fi exmatriculați în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți elevi, potrivit unui amendament admis în Comisia de Învățământ din Camera Deputaților. Potrivit proiectului asumat de Guvern, era interzisă exmatricularea preșcolarilor și a elevilor din învățământul obligatoriu.
