Proiectele moștenite de la fosta administrație sub duse la bun sfârșit în CJ Timiș. Cristian Moș, vicepreședinte al instituției anunță finalizarea drumului Timișoara – Aeroport, însă face o precizare pentru Călin Dobra, fostul șef al instituției, de ale cărui atacuri pare să se teamă. Mai în glumă mai în serios, vorbim de doi sportivi, căci Moș e practicant de karate, iar Dobra prof de sport!
” Inainte de orice am un mesaj pentru domnul Călin Dobra: aceasta este o informare pentru timișeni, nu este o postare prin care ne lăudăm cu o lucrare inițiată de fosta administrație.
DJ 609D Timișoara – Aeroport a fost finalizatUn proiect moștenit, care nu a fost lipsit de impedimente.Vreau să le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Județean Timiș – Direcția Drumuri și Poduri Județene, care de fiecare dată când s-au împotmolit lucrurile au găsit cele mai bune soluții. Sper ca în următorii ani acest drum să fie de folos pentru cât mai mulți timișeni, dar și pentru un număr tot mai mare de turiști”, anunță Moș pe Facebook.
