Actualitate Administrație Featured Politică

Dominic Fritz aplică metoda Nicușor Dan: A depus plângere penală pentru „mutilarea” unei clădiri istorice

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, preia modelul promovat de Nicușor Dan la București. Dominic Fritz anunță că a depus plângere penală după ce proprietarii unui imobil aflat în zona de protecție istorică au executat alte lucrări care nu erau autorizate de Direcția de Urbanism și Direcția Județeană pentru Cultură Timiș. 

„Prea multe clădiri istorice sau din zonele de protecție istorică din Timișoara au fost mutilate de-a lungul timpului de intervenții neautorizate, iar autoritățile din acele vremuri au închis ochii. Toleranța acestei administrații față de acești proprietari este zero. Am semnat azi o plângere penală pentru nerespectarea proiectului autorizat și mă aștept ca procurorii să ceară pedeapsa maximă prevăzută în aceste cazuri”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

Concret, este vorba despre imobilul situat pe str. Wilhelm Muhle din zona Elisabetin, unde proprietarii au început lucrările la mijlocul lunii mai. În urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii Biroului Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, au fost constatate diferențe majore față de proiectul autorizat, constând în: 

  • Gard diferit față de cel original, autorizat prin proiect și care ar fi trebuit să rămână neschimbat, conform vizei Direcției Județene pentru Cultură Timiș 
  • Închiderea parțială a terasei de pe fațada posterioară
  • Goluri pe fațade diferite ca formă, număr și amplasament
  • Scara de pe fațada posterioară are un gabarit diferit față de proiectul autorizat
  • Crearea unui acces către demisol și scări pe fațada lateral stânga a imobilului
  • Ornamente metalice la acoperiș și elemente de tinichigerie diferite față de proiectul autorizat, fiind afectat aspectul arhitectural

De asemenea, am propus oprirea lucrărilor pe perioada cercetărilor penale.

Nerespectarea proiectului autorizat constituie infracțiune, conform prevederilor art. 24 din Legea 50/1991, și poate fi pedepsită cu închisoare între 3 luni și un an sau amendă. 

De la începutul anului și până în prezent, Primăria Municipiului Timișoara a depus 6 plângeri penale pentru lucrări efectuate fără respectarea proiectelor autorizate. 

Related posts

VIDEO Robu demonstrează că Fritz a fost alegerea corectă: și-a tras emisiune pe Facebook cu soția unui pesedist

Mădălina Staicu

Bătaie încheiată la Spitalul Municipal: Doi nepalezi care munceau în Timișoara și-au reglat conturile

Mădălina Staicu

ALERTĂ Un bărbat a ARS de VIU într-un apartament de pe Circumvalațiunii

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: