Minorul de 13 ani, care comis crima de la Cenei, alături de un complice de 15 ani, a fost preluat de DGASPC. Direcția care îl lăsase în grija părinților ca măsură temporară a constatat că părinții nu și-au îndeplinit obligațiile legale. Înainte să comită crima, minorul mai bătuse alți elevi și rămăsese repetent de două ori. Mama lui fusese și ea cercetată fiindcă a tăiat un bărbăt cu cuțitul în zona gâtului.
Acum, DGASPC l-a preluat pe minor, despre care se zvonea oricum că urmează să fie dus la rudele din Spania
Avȃnd în vedere neîndeplinirea, de către familie, a obligaţiilor asumate în urma hotărȃrii Comisiei pentru Protecţia Copilului prin care a fost instituită măsura de protecţie specială a supravegherii copilului în familie s-a depus în instanţă ordonanţa preşedinţială în vederea preluării, în regim de urgenţă, a minorului.
Ordonanţa a fost pusă în aplicare în după amiaza zilei de 29.01.2026.
Drepturile părinteşti sunt suspendate pȃnă la pronunţarea plasamentului.
Minorul va fi evaluat din toate punctele de vedere şi i se vor acorda servicii specializate, conform recomandărilor specialiştilor.
