Actualitate Administrație Featured Politică

Colterm mai vrea ÎNCĂ 50 de milioane de la guvern: Dacă nu, va fi jale

Colterm are nevoie de încă 50 de milioane de lei de la guvern pentru a furniza căldură până prin luna martie. Este estimarea făcută de administratorul special Cristian Amza, care spune că dacă banii nu ajung în conturi, va fi jale și cel mai probabil societatea va rămâne fără căldură.

„Intrarea în insolvență ajută, pentru că, dacă nu ar fi intrat în insolvență, Colterm era acum în faliment. Asta v-o spun cu toată responsabilitatea. Faptul că acum suntem în insolvență ajută să nu intrăm în faliment mâine. Situația se poate evita de acum, în măsura în care primim alocări bugetare consistente. Ca să rotunjesc sumele, să nu intrăm acum într-un joc cu virgule, avem nevoie de aproximativ 50 de milioane de lei ca să putem trece iarna aceasta în condiții de confort termic în case și în instituții. Ce furnizăm acum e la nivel de avarie, nu este un confort, am fi ipocriți să spunem asta. Este frig, este rece, știm acest lucru, însă, de cealaltă parte, atât putem să furnizăm. Atât avem bani acum. Dacă autoritățile naționale, recte guvernul, ne confirrmă un nou sprijin, așa cum au făcut și în decembrie, cu acea tranșă de 53,8 milioane, putem să trecem iarna asta fără nicio sincopă. Pentru următoarele două luni, februarie și martie, acesta este calculul care ne-ar putea ajuta să trecem această perioadă. Sigur, pe lângă încasările noastre. Aș mai vrea să fac o precizare, ca să vă faceți așa, o idee despre toate dimensiunile astea. Pe decembrie, factura de gaz, doar la gaz, a fost de peste 50 milioane. Toate încasările Colterm în decembrie au fost de 61 de milioane și puțin. Din care 10 milioane vin de la populație, agenți economici. Restul de 50 de milioane au venit din partea primăriei și a guvernului. Este o situație critică, care tinde să ne ducă într-o zonă de tragedie, dacă nu intervin autoritățile naționale (…) Avem nevoie realmente de intervenția guvernului”,a declarat administratorul special Cristian Amza, citat de știridetimișoara.ro.

Related posts

Zeci de milioane de lei se investesc, prin PNRR, la Țurcanu și Municipal: Administrațiile speră să reducă morțile din cauza infecțiilor nosocomiale

Mădălina Staicu

Polițiștii din Timiș au făcut controale la SÂNGE și sâmbătă noapte: RAZIE în județ, cu amenzi de peste 85.000 de lei

Mădălina Staicu

TUPEU Nicolae Robu ATACĂ personalul medical de la CFR, care a DEMISIONAT din cauza lipsei de echipamente medicale

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: