An nou, obiceiuri vechi! Revoluționarii din Timișoara s-au certat la ședința comemorativă de la CJ Timiș. Scenariul de anii trecuți, în care revoluționarii se criticau între ei sau izbucneau la adresa presei și a partidelor politice s-a reepetat, de data asta cu o mică modifcare. Ținta furiei revoluționarilor a fost parlamentarul AUR de Buzău, Nicolae Roman, comandant de Armată la Revoluția din 1989. Prezența acestuia în sală a încins spiritele, iar alesul a plecat după ce a fost criticat. Șeful CJ Timiș, Alin Nica, a izbucnit!
„Eu, ca gazdă, mă simt umilit și data viitoare nu voi mai organiza astfel de evenimente. Nu cred că cei din 1989 au luptat ca noi, și de fiecare dată când ne întâlnim, să facem bâlci, să ne certam între noi, să ne acuzăm. Haideți să fim ordonați și să respectăm niște rigori solemne ale ședinței comemorative. Văd că și relația dintre asociații e ca relația dintre partide și chiar mai rău, din păcate, și mie îmi pare rău și sunt mâhnit că acest lucru a împietat în ceea ce privește spiritul unei întâlniri solemne care trebuie sa fie de altă factură, nu cu trageri la răspundere. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar o spun, pentru că poate altcineva nu are curajul, dar eu ca gazdă mă simt umilit de astfel de atitudini și vă spun că data viitoare eu nu o să mai particip și nu o să mai organizez astfel de evenimente. Dacă nu există respectul pentru gazdă, pentru solemnitatea momentului și pentru timpul nostru al tuturor”, a spus Nica, ;potrivit deBanat.ro..