Fostul președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, îl atacă dur pe actualul lider, Alin Nica. Dobra spune că CJ Timiș a pierdut vicepreșdinția l Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România , funcție care aducea instituției nu doar prestigiu, ci și o poziție de forță în ceea ce privește prioritatea în implementarea de proiecte importante.
„CJ Timiș a pierdut poziția de vicepreședinte într-una dintre cele mai importante organizații din țarăConstat, cu regret, că județul Timiș a pierdut funcția de vicepreședinte din cadrul Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, pe care am deținut-o pe parcursul mandatului de președinte al CJ Timiș.Pe lângă prestigiul pierdut – dar de care județul Timiș ar trebui să se bucure fiind unul dintre motoarele economice ale țării – lipsa de implicare la nivelul UNCJR poate avea efecte pe care neinițiații nu le bănuiesc astăzi.Uniunea a demarat multe proiecte care privesc administrația locală. Este, de asemenea, și un for de dezbatere și consultare, iar lipsa de la masa deciziilor, înseamnă să respecți hotărârile altora fără ca vocea ta să fie auzită.UNCJR a stat la baza multor reglementări privind salarizarea funcționarilor publici, descentralizarea sau stabilirea unor proiecte majore pe care Guvernul ar trebui să le aibă în vedere.Cu această ocazie îi salut pe foștii mei colegi din UNCJR și urez noii echipe de conducere inspirație, determinare și putere de muncă! „, scrie Călin Dobra pe Facebook.
