Actualitate Featured Sănătate

ANI l-a trimis în judecată pe Virgil Musta: Medicul și-a tras contract cu clinica sa privată pentru a trimite acolo pacienții care veneau cu COVID la Infecțioase

Este oficial – medicul Virgil Musta, șeful de la Infecțioase, Victor Babeș, a fost trimis în judecată de ANI. Musta a încheiat un contract între secția spitalului public și clinica privată pe care o conduce. Pe scurt, Musta și fratele său s-au umplu de bani testând pacienții care ajungeau la Infecțioase cu suspiciuni de COVID 19.

Șeful Secției Boli Infecțioase II în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara, Virgil Filaret Musta, este acuzat de conflict de interese de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru că ar fi încheiat un contract cu o firmă unde este asociat.

Potrivit ANI, medicul Virgil Musta este acuzat că la data de 20 iulie 2020, societatea comercială în cadrul căreia el și fratele lui dețin calitatea de asociat și funcția de medic primar, iar soția lui Musta deține funcția de medic specialist, „a încheiat un contract de prestări servicii medicale și actele adiționale aferente, cu spitalul în cadrul căruia Musta Virgil Filaret exercită funcția de șef secție, încălcând astfel prevederile art. 178, alin. (2) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu prevederile art. 185, alin. (15) din același act normativ”.

Related posts

PSD Timiș intră în scandalul Danyflor: Alin Nica e acuzat că a blocat construcția a două adăposturi de câini

Mădălina Staicu

Povești electorale – Ministrul Mediului promite trecerea zonei Pădurea Verde în proprietatea primăriei, fără vreun DEMERS cocncret

Mădălina Staicu

ALERTĂ meteo emisă de ANM: Timiș și alte 14 județe, sub cod galben de vijelii

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: