Marcel Lepa, ucigaşul poliţistului Cristian Amariei, a fost găsit spânzurat, în această dimineaţă, în celula sa din Penitenciarul Timişoara.
Potrivit unor surse judiciare, manevrele de resuscitare ale echipajului medical sosit la faţa locului nu l-au putut salva.
Lepa a ajuns în penitenciar săptămâna trecută, după ce a fost prins de poliţişti, el având de ispăşit o condamnare pentru tentativă la tâlhărie.
Între timp, i s-a mai deschis un dosar penal pentru omor calificat asupra poliţistului pe care l-a împuşcat, în timp ce Cristian Amariei îl urmărea.
Lepa urma să fie prezentat Curţii de Apel Timişoara, unde magistraţii aveau de judecat contestaţia depusă la decizia Tribunalului Timiş de arestare preventivă pentru 30 de zile.
La penitenciar s-a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
