Actualitate Featured Sănătate

Fritz a semnat: Se cumpără dotări noi la Clinica de Balneologie

Primarul Dominic Fritz a semnat contractele pentru dotarea Clinicii de Balneologie din Timișoara cu echipamente medicale moderne și mobilier specific. Noile dotări vor permite lansarea serviciilor de recuperare medicală din clădirea recent finalizată și vor crea condițiile necesare pentru ca pacienții să poată beneficia de terapii adaptate. Astfel, vor fi disponibile tratamente specializate precum hidroterapie, kinetoterapie, fizioterapie și electroterapie.

Clinica va dispune de căzi speciale pentru hidroterapie și băi galvanice, care folosesc efectele combinate ale apei calde și curenților electrici pentru ameliorarea durerilor musculare și articulare. De asemenea, Primăria Timișoara a achiziționat aparate performante de kinetoterapie, inclusiv un sistem robotizat care sprijină pacienții în procesul de recuperare a mobilității. În plus, dotările includ un lift electric pentru piscină, biciclete medicale, saltele, mingi și gantere utilizate în exercițiile de gimnastică medicală.

Echipamentele vor fi completate de aparate moderne de electroterapie, destinate refacerii musculaturii și recuperării post-traumatice sau post-operatorii. Pentru confortul și siguranța pacienților, clinica va fi echipată și cu mobilier medical nou: cărucioare pentru transportul pacienților, cârje, cadre de mers și tărgi cu roți.

Investiția are o valoare totală de aproape 4,2 milioane de lei (fără TVA) și este finanțată prin Program Sănătate 2021-2027. Noua clădire a Clinicii de Balneologie include un bazin cu apă termală, patru băi galvanice, 14 săli de tratament și cinci cabinete de consultații. Imobilul este accesibil persoanelor cu mobilitate redusă și dispune de instalații moderne de ventilație și climatizare.

Achiziția este împărțită în patru loturi. REO MEDICAL APARATURA MEDICALA SRL furnizează echipamentele de hidroterapie și kinetoterapie (lotul 1 și 2), PRO CARDIA SRL furnizează echipamentele de electroterapie (lotul 3), iar IRYO SYSTEMS SRL furnizează mobilierul (lotul 4). Termenele de livrare variază în funcție de dotări, între 20 și 45 de zile de la transmiterea comenzii.

Related posts

HEIRUPISM: CJSU a făcut ședință în prima zi de Paști – S-a decis ridicarea restricțiilor din mai multe localități

Mădălina Staicu

Prognoză meteo de weekend: dacă vă era dor, ploile revin duminică

Mădălina Staicu

Ultimă oră: Sorin Grindeanu e audiat la DNA

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: