Echipa de fotbal feminin Politehnica Timişoara şi-a aflat programul din play-off-ul Ligii 1 – ediţia 2022-2023.
Tragerea la sorţi a avut loc astăzi la sediul Federaţiei Române de Fotbal.
În 4 martie, echipa alb-violetă va juca în prima etapă pe stadionul „Marin Anastasovici” din Giurgiu împotriva grupării Carmen Bucureşti.
Prima partidă de pe arena „Ştiinţa” este programată în data de 19 martie, când „fetele în ghete” vor primi vizita echipei AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Formatul competiţional este acelaşi cu cel din sezonul trecut.
În play-off se intră cu numărul de puncte acumulate în sezonul regulat, meciurile stabilite urmând a se disputa în sistem tur-retur.
Vor rezulta astfel un total de zece partide pentru fiecare echipă.
Pe lângă duelul Carmen Bucureşti – Politehnica Timişoara, runda inaugurală din play-off mai programează în 4 martie confruntările ACS Banat Girls – ACS Vasas Femina şi FC Universitatea Cluj – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.
Programul complet al echipei alb-violete, în grafica de mai jos:


