Sute de studenți au protestat la Timișoara împotriva Legilor Educației, realizate de ministrul liberal al Educației, Sorin Cîmpeanu. Printre schimbări se află introducerea examenelor de admitere la colegii, introducerea gramaticii ca materie de examen la Bacalaureat sau mărirea de burse și salarii. ANOSR acuză însă că legea eludează unele probleme esențiale.
Sunt nu mai puțin de 273 de amendamente pe care ANOSR le consideră necesare a fi incluse în Legea Educației.
”Analizând proiectul de lege, constatăm existența unor prevederi noi utile pentru studenți și sistem, în special în zona echității, dar și în alte domenii, a unor noi reglementări care trebuie clarificate, dar și a unor propuneri care în mod clar nu pot fi susținute și nu ar trebui aprobate, aducând deservicii majore. În general, observăm că majoritatea covârșitoare a legii reprezintă o preluare a Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 75/2005. Deși menținerea unor punți de stabilitate este importantă, ne-am fi așteptat, ca întreaga societate, ca după ani de construcție, respectiv luni întregi pentru implementarea proiectului „România Educată”, schimbările să fie mult mai vizibile.”, se spune în protestul lansat de ANOSR.
Principalele solicitări ale studenților se referă la dimensiunea burselor și corelarea lor cu salariul minim, verificarea acordării calității de doctor, dar și eliminării din lege a prevederii care permite renunțarea la acest titlu de doctor, acordarea a 25% din voturi pentru alegerea rectorilor către reprezentarea studenților, pensionarea la 65 de ani a cadrelor didactice, limitarea mandatelor rectorilor, la maxim 8 ani, indiferent de numărul de mandate, plus reduceri semnificative ale prețului transportului pe cale ferată a studenților.
Lista integrală a solicitărilor poate fi accesată aici
https://anosr.ro/wp-content/uploads/2022/04/Amendamente-LEN_final_ANOSR.pdf
