Actualitate Featured Sănătate

ULTIMĂ ORĂ DOUĂ medicamente antivirale au fost aprobate în România: se vor administra bolnavilor de COVID

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că în cursul zilei vor fi aprobate două medicamente pentru bolnavii de coronavirus însă acestea nu vor fi administrate tuturor bolnavilor, ci doar celor care au o stare de sănătate care permite.

„Ieri, comisia de boli infecţioase, după multiple întâlniri, a definitivat o estimare a necesarului de medicaţie antivirală. Astăzi deja emitem autorizaţiile pentru nevoi speciale pentru cele două medicamente inovative care se află la dispoziţie. De ele vor beneficia pacienţii aflaţi la risc, cu comorbidităţi, care, în cazul infecţiei, vor primi aceste antivirale încă din primele zile de boală. Sigur, ele nu sunt necesare pentru toate persoanele infectate. Medicaţia antivirală trebuie utilizată cu prudenţă şi numai după un anumit algoritm de investigaţii, care se adresează pacienţilor care îl pot primi, pentru că medicaţia antivirală este o medicaţie cu un grad de toxicitate destul de important şi pacientul trebuie evaluat înainte, încât să poată să i se administreze acest tip de medicaţie”, a explicat ministrul Rafila.

Related posts

USR PLUS, în goană spre cultul personalității: ministrul Cristian Ghinea vine la Timișoara să discute despre implementarea PNRR-ului neaprobat

Mădălina Staicu

Medicii de familie reclamă că s-a redus cu 25% alocarea bugetară pentru anul 2024 faţă de anul 2023

Mădălina Staicu

Campania de vaccinare se GRIPEAZĂ: Florin Cîțu bagă prefecții în ședință

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: