Tupeu maxim din partea șefului Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. Acesta acuză că USR nu are un plan pentru a redresa financiar Colterm. La cârma companiei se află însă Emil Șerpe, care a condus-o și în ultimii ani, după demisia lui Mircea Cristian, care avertiza că societatea trebuie să intre urgent în faliment. Șerpe e membru PNL Timiș și a fost uns în funcție de Nicolae Robu. Atacul lui Alin Nica vine după ce Guvernul a alocat bani pentru certificatele verzi de la Colterm.
”Astăzi am semnat și am susținut alocarea banilor de la Guvern, însă trebuie să se înțeleagă la nivelul administrației municipiului că principiul mâinii întinse pentru a primi de la București nu poate funcționa la nesfârșit. Sper că banii obținuți de la Guvern vor fi cheltuiți înțelept, pentru bunăstarea timișorenilor și nu pentru a acoperi deficiențe de management sau alte incapacități. Legat de Colterm, timișorenii, Guvernul, chiar și eu, am așteptat cu interes soluția Primăriei Timișoara. Mai mult, m-am oferit să devin parte din soluție dar ajutorul și intenția mea au fost trecute cu vederea de către edilii locali. Strategia promisă pentru salvarea Coltermului nu a venit încă, nici măcar la nivel de discurs, ultima știre notabilă din această direcție fiind legată de numirea directorului cu istoric penal. Suma care va fi alocată de Guvern este una foarte mare și reprezintă aproape cuantumul total al banilor primiți de toate celelalte localități din județul Timiș. Desigur că timișorenii și orașul Timișoara merită, merită toți banii primiți și mai mult decât atât, însă în egală măsură, aceștia merită soluții reale și management profesionist”, a mai subliniat Nica.
