Actualitate Administrație Featured

30 de ani de la Revoluția din 1989 – Primăria a anunțat programul oficial

Revolutie

Primăria Timișoara a anunțat programul prin care, la Timișoara, vreme de aproape o lună de zile, vor fi comemorați 30 de ani de la Revoluția din 1989. Din programul pregătit de municipalitate în colaborare cu asociațiile de revoluționari și finanțat de la bugetul local nu vor lipsi meciuri de minifotbal, lansări de carte, tradiționalul marș al suporterilor ASU Poli, dar și un spectacol care va aduce pe scenă somități ale artei precum Gigi Căciuleanu, Maia Morgenstern sau Ion Caramitru. Iubitorii de muzică se vor putea delecta cu un concert susținut de Mircea Vintilă, Mircea Baniciu şi Ducu Bertzi , în seara de 16 decembrie, în Piața Victoriei.

Cupa Memorialul Revoluției  la minifotbal –  ediţia a XI –a, sala Olimpia

 (1 decembrie, orele 10.00 -17.00- meciuri preliminare, 8 decembrie, orele 09:00-16.00 – finale, 16 decembrie, intre orele 14.00- 16.00 Supercupa)

 6 decembrie

12:00 Lansare de carte:

 –  „Candelă împotriva timpului. După 30 de ani”, autori Titus Suciu, Vasile Bogdan.

   Buletin ştiinţific şi de Informare Memorial 1989, nr. 23-24 – Uniunea Scriitorilor Timişoara

15 decembrie

10:30 Simpozion  – ,,30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989’’– sala Revoluţiei

 17.00  Marşul Libertăţii – pe traseul Piaţa Maria  – Piaţa Victoriei şi depunere de candele pe scările Catedralei Mitropolitane  în memoria eroilor  martiri (Omagiu pentru cei căzuţi în Decembrie 1989 )

 16 decembrie 

11.00 Sedinţa festivă a Consiliului Local Timişoara dedicată comemorării eroilor martiri din Timişoara – Primăria Timişoara

Ziua Porţilor Deschise, Memorialul Revoluţiei, Str. Oituz nr. 2B

13.30  Vernisajul expoziţiei de pictură  “30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989” – Teatrul Naţional

14.00 Lansarea cărţii ” Timișoara – 30 de ani de libertate”, autor Adrian  Kali – Teatrul Naţional

14.30 Premierea câştigătorilor concursului de istorie  “30 de ani de la declanşarea Revoluţiei Române din Decembrie 1989”– Teatrul  Naţional

 17.00 Concert de muzică folk dedicat  Revoluţiei Române din Decembrie 1989: Mircea Vintilă, Mircea Baniciu şi Ducu Bertzi – scena din Piaţa Victoriei (sala Filarmonicii Banatul, în caz de vreme nefavorabilă)

19:00  Concert Cercul de copii al Liceului „Ion Vidu” – Catedrala Mitropolitană

19.00 ,,Revolta”  – primul spectacol  de balet inspirat după evenimentele din 1989. Participă Maia Morgenstern ţi Ion Caramitru, coregrafia Vanda Ştefănescu şi Gigi Căciuleanu – Opera Română. (Acces pe baza de bilete de spectacol) 

20.00 Moment de reculegere şi aprinderea ,,Candelelor Nemuririi’’ în Piaţa Victoriei

23:45 Liturghie la Biserica Martirilor

17 decembrie – zi de doliu

10:00 Slujba de pomenire a eroilor -martiri şi depunere  de coroane – Catedrala Mitropolitană din Timişoara

12:00 Slujba de pomenire a eroilor -martiri şi depunere  de coroane –Biserica Martirilor

14:00 Slujba de pomenire a eroilor –martiri, parastas şi depunere  de coroane – Cimitirul Eroilor

18:00 Moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor – martiri pe treptele Catedralei Mitropolitane

18 decembrie

 10:00 Crosul Revoluţiei – stadion Dan Păltinişanu ( pista exterioară)

12.00  –  clădirea Senatului  Rectoratului Politehnicii Timişoara  –  lansarea videoclipului 3D al piesei “Timişoara”  interpretată de Pro Musica

18:00 Depunere de candele – Catedrala Mitropolitană

19 decembrie

10:00 Adunarea Festivă pentru celebrarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989 şi lansarea volumului ,,Proclamaţia de la Timişoara – în contextul Revoluţiei Române din Decembrie 1989” – Universitatea de Vest

20  decembrie

12.00 Declanşarea sirenei  timp de 3 minute pentru a marca dobândirea de către Timişoara a statutului de oraş liber de comunism

15.30 Şedinţa festivă– sala Operei Române ( acces pe baza de invitaţii)

18.00 Rock for Revolution – Piaţa Victoriei 

Participa: Cargo,  Phoenix, Pro Musica, Sonatic

 21 decembrie

13:00 Expoziţie pe teme despre Revoluţia din Decembrie 1989- carte- album “Întâlnirea cu îngerul”, coordonator Mihai Olteanu, Bastion

 22 decembrie

Pomenirea eroilor martiri ai Revoluţiei Române în toate bisericile din Episcopia Timişoarei

Comemorări  în alte localitaţi:

19-20 decembrie – Pelerinaj la Bucureşti: „Pe urmele Cenuşii Eroilor Martiri Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”

Depunere de coroane la troiţa crematoriului ,,Cenuşa” din Bucureşti, parastas şi slujba de pomenire la Popeşti-Leordeni- Monumentul şi Biserica Eroilor Martiri, în memoria eroilor ucişi la Timişoara

21 decembrie – Pelerinaj la Slatina: „Pe urmele Martirilor Timişoreni dispăruţi în Revoluţia din Decembrie 1989”.

Related posts

În prag de a fi EXECUTAT de administrația Fritz, șeful Horticultura, Andrei Drăgilă, a intentat companiei două procese

Mădălina Staicu

Strângăreț rău: chirurgul Octavian Mazilu a fost săltat de DGA după ce a primit mită 300 de lei/ Ar fi primit de zeci de ori

Mădălina Staicu

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vizită FULGER la Timișoara: Am venit să văd un spital care merge

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: