Actualitate Eveniment Featured

Veste uriașă: Autostrada Timișoara – Moravița va avea executant din vara acestui an

Veste uriașă pentru România, dar mai ales pentru șoferii din Vestul țării. Autostrada Timișoara – Moravița va avea oficial executant din primăvara acestui an. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Acesta spune că deja CNIR a demarat procedurile pentru licitațiile aferente primelor două tronsoane de autostradă.

Primul lot al autostrăzii, de 35,7 kilometri, pornește de la actualul nod de pe A1 de la Remetea Mare și va ajunge până la Jebel, iar lotul 2 va fi pe tronsonul Jebel – Moravița, urmând să se întindă pe 33,5 kilometri.

„În această primăvară, probabi în luna mai, terminăm licitațiile pentru cele două loturi de la Timișoara spre Moravița. Dacă lucrurile merg bine sper să avem câștigătorii și tot ceea ce ne-am propus – dincolo de Centura de Vest, unde am semnat deja contractul – să putem să punem în aplicare”, a spus Ministrul Transporturilor.

Related posts

TUPEU După ce a INVITAT românii la ATI, directorul Spitalului Victor Babeș le cere bolnavilor să nu mai meargă la spital

Mădălina Staicu

CJ Timiș e năpădit de utopii: Visează centură feroviară în afara Timișoarei, când centura de Sud e în faza de proiect de peste ZECE ani

Mădălina Staicu

Alin Nica îl TOACĂ pe Dominic Fritz: Nu a făcut NIMIC să prevină carantinarea. A ascuns un focar în primărie

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: