Se anunță show de zile mari, de Revelion, la Timișoara! Trupa The Motans e cap de afiș, însă pe scenă vor urca și trupe locale, pe gustul tuturor.
Iată cum arată programul oficial pentru Revelion și ultima săptămână de târg de Crăciun, 1 ianuarie – 7 ianuarie.
Sfârșitul lui decembrie este foarte aproape și parcă nu știm când a mai trecut un an…
Am avut un 2023 plin, în care Timișoara a fost „regina balului” și pe care îl încheiem cu speranța că așa va rămâne și în anul ce vine.
De aceea, după câteva zile mult așteptate de sărbătoare, ne întoarcem în Târgul de Crăciun miercuri, 27 decembrie, cu un concert Direcția 5.
Continuăm să ne bucurăm de Revelion, într-o întâlnire extraordinară a celor mai cunoscute trupe timișorene: Pragu’ de Sus, Dincolo de Ziduri, Phaser, Blazzaj, TM Groove, Versus și Monokrom. Invitatul special al serii va fi trupa The Motans.
Trecerea dintre ani va fi marcată și de un foc de artificii, la ora 00:00.
În apropierea Crăciunului sârbesc, pe 5 ianuarie, va urca pe scena Târgului de Crăciun nimeni alta decât Neda Ukraden, într-un concert deschis de Pera Todorovici & Band.
Încheiem această „lună și jumătate de bucurie” pe 7 ianuarie, cu una dintre cele mai îndrăgite trupe timișorene: JazzyBit, însoțită de „echipa bănățeană” de la Vocea României, formată din Dragoș Moldovan, Raul Nica, Rania Petricescu și Sandro Machado, acompaniați de Black & White Band.
