Actualitate Administrație Featured Sport

Transparență decizională. Timișenii, așteptați să depună sugestii și propuneri pentru finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive inițiate de structurile sportive de drept public

Consiliul Județean Timiș a lansat în transparență decizională, conform Legii nr. 52/2003, proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2026.

Având în vedere că, la nivelul județului Timiș, se urmărește valorificarea aptitudinilor individuale printr-un sistem organizat de selecție, pregătire și competiție, în vederea obținerii de performanțe și rezultate competitive, precum și promovarea unui stil de viață sănătos și a coeziunii sociale, iar potrivit prevederilor legale în vigoare autoritățile administrației publice județene au obligația de a susține activitatea sportivă și de a asigura condițiile materiale și financiare necesare practicării sportului, prezentul proiect de hotărâre stabilește cadrul de finanțare pentru anul 2026.

Documentația poate fi consultată pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la adresa https://www.cjtimis.ro/wp-content/uploads/2020/07/Ghid-Sport-drept-public-2026.pdf, sau la sediul Consiliului Județean Timiș, Bdul. Revoluției din 1989 nr. 17, Timișoara.

Timișenii sunt așteptați să transmită propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare pentru inițiativa supusă procedurii de transparență decizională. Acestea pot fi depuse până la data de 13.03.2026, prin mesaj în format electronic la adresa de email: cornelia.paraipan@cjtimis.ro , prin poștă, la adresa Consiliul Județean Timiș, precum și la sediul instituției, la Registratură.

Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri privind Proiectul de hotărâre privind aprobarea Ghidului privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor sportive, inițiate de către structurile sportive de drept public, în cadrul programelor sportive de utilitate publică, pentru anul 2026.”

Propunerile, sugestiile și opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, în Monitorul Oficial al Județului Timiș, la linkul: https://www.cjtimis.ro/informatii-publice/registru-pentru-consemnarea-propunerilor-sugestiilor-sau-opiniilor-conform-legii-52-2003/ .

Există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să fie dezbătut public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este solicitat în scris de o asociație legal constituită sau de o altă autoritate sau instituție publică, până la data de 13.03.2026.

Related posts

Românii din diaspora au luat cu ASALT secțiile de vot. Prezență RECORD în primele două zile

Mădălina Staicu

TOT MAI JOS: rata de infectare din Timișoara a ajuns sub 3 la mie

Mădălina Staicu

Sport 21, un festival care pune în mişcare imaginaţia şi fantezia

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: