Actualitate Administrație Featured

Timișorenii sunt tot mai certați cu educația: Primăria Timișoara a dat peste o mie de amenzi pentru gunoaie aruncate ilegal

Oamenii care locuiesc în Timișoara sunt din ce în ce mai certați cu bunul simț. Primăria Timișoara a dat peste o mie de amenzi pentru deșeuri abandonate pe spațiul public. Amenzile se ridică la aproape trei milioane de lei și au fost aplicate și persoanelor fizice și companiilor.

„Anul 2023 a însemnat pentru Serviciul de Protecție a Mediului din cadrul Poliției Locale aplicarea a 1131 de sancțiuni contravenționale, în valoare 2.908.650 lei, a anunțat Primăria Timișoara. Tematicile de control au vizat abandonul deșeurilor, respectarea normelor legale pentru activitatea pe șantiere, colectarea selectivă, terenuri virane, gestionarea deșeurilor, contracte de salubrizare, neîntreținerea curățeniei la locurile de precolectare a deșeurilor. Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, continuă să aplice sancțiuni severe pentru nerespectarea regimului deșeurilor. Astfel, o societate comercială care își desfășoară activitatea pe str. Stan Vidrighin a fost identificată ca fiind responsabilă pentru abandonarea deșeurilor pe spl. Nicolae Titulescu. Societatea, având ca obiect de activitate confecționarea de încălțăminte, a fost sancționată cu amendă de 60.000 de lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 92 din 2021, privind regimul deșeurilor. De asemenea, polițiștii au dispus și măsura prin care contravenientul este obligat să igienizeze locația și să predea deșeurile unui operator autorizat. După control, firma a achitat amenda și a asigurat ridicarea deșeurilor și predarea lor în vederea eliminării”, transmite primăria.

Related posts

Fiica viceprimarului din Jimbolia, MOARTE violentă în incendiul de la o pensiune din Cluj

Mădălina Staicu

Accident de coșmar pe A1: Un TIR plin cu mașini noi a ars complet

Mădălina Staicu

Bărbatul care s-a împușcat ieri cu o armă de vânătoare era vărul lui Culiță Sterp

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: