Actualitate Administrație Economic Featured

Start la accesarea fondurilor PNRR pentru localități: detalii de ultimă oră pentru primari

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat miercuri că începând de luni autoritățile locale vor putea accesa fonduri din PNRR pentru dezvoltarea localităților. Ghidul solicitantului a fost publicat în Monitorul Oficial.Aplicația digitală va fi deschisă, pentru familiarizare, miercuri, 11 mai, a mai spus ministrul. Cererile depuse de .miercuri și până pe 16 mai, ora 10.00, vor avea scopul de a familiariza beneficiarii cu platforma, iar încărcarea și accesarea Fondului Local se vor putea face doar după deschiderea oficială a apelurilor, luni, 16 mai.

Cererile de finanțare pot fi depuse până pe 30 iunie, fondurile sunt prealocate pe fiecare categorie de UAT, dar fiecare categorie de investiție are un buget maxim, care nu poate fi depășit.

„Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanțează și reabilitarea termică și seismică a clădirilor publice și rezidențiale, cu un buget de 2,82 miliarde de euro, pentru care apelurile de proiecte au fost lansate în 1 aprilie, iar fondurile au fost accesate deja în proporție de peste 70%. Acum, cu o lună și jumătate înainte de termenul asumat, vom lansa și apelurile de proiecte pentru Fondul Local, altă componentă a PNRR gestionată de Ministerul Dezvoltării”, a declarat Cseke Attila, conform Mediafax.

Acesta susține că, pentru a asigura dezvoltarea echitabilă a localităților, în această schemă de finanțare sunt prevăzute fonduri prealocate, garantate pentru fiecare comună, oraș, municipiu care depune solicitări de finanțare pentru investițiile ce pot fi accesate. Astfel suma prealocată este de 12.350.000 euro pentru municipiul București și 12.155.000 euro pentru fiecare sector în parte, fiecare comună are o sumă prealocată în valoare de 324.770 euro, fiecare oraș poate accesa 3.189.815 euro, fiecare reședință de județ – 12.493.000 euro, în timp ce, pentru celelalte municipii, suma este de 4.193.550 euro.

Din Fondul Local, comunitățile locale, cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării, pot construi, la nivel național, în total 5.522 de locuințe pentru tineri și specialiștii din sănătate și învățământ, eficiente energetic, vor putea fi înnoite parcurile de vehicule destinate transportului public cu 1.135 de vehicule nepoluante, pentru care se vor instala și 13.200 puncte de reîncărcare. De asemenea, se vor realiza 1.091 km de piste pentru biciclete.

Related posts

Ieșire INCENDIARĂ: acuzat că e SPION al Germaniei, Fritz se compară cu vrăjitoarele din Evul Mediu

Mădălina Staicu

2.240 cazuri noi de COVID-19, din peste 35.000 de teste, în ultimele 24 de ore

Mădălina Staicu

Sorin Grindeanu îl pune la punct pe Simonis: Povestea cu vânzarea de voturi către George Simion a fost o glumă proastă

Mădălina Staicu
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: