Medicii de la Spitalul de Copii din Timișoara au tras primele concluzii după ce zeci de copii de la Colegiul C.D Loga au ajuns la spital cu o infecție. Fiindcă au făcut și febră, medicii cred că la mijloc e vorba de un virus și au cerut verificări rapide la sursele posibile de contaminare.
”Starea copiilor este bună pentru toţi copiii prezentaţi de azi dimineaţă. Ei, până acum, sunt 19 veniţi. După cei 14 internaţi, până astăzi dimineaţă la ora 8. Aceleaşi simptome au avut toţi, dureri abdominale, vărsături şi unii dintre ei diaree. Unul dintre cazuri a fost testat pentru un subtip de virus, norovirus. Ceea ce trebuie să înţeleagă lumea este că noi nu testăm, nefiind nici măcar spital de boli infecţioase, nu testăm ce tip de virus dă diaree pentru că tratamentul este acelaşi în fiecare caz. Acest context epidemiologic special ne face să solicităm – şi am şi făcut acest lucru – ajutor pentru a testa acest tip de virus mai particular”, a declarat medicul Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Timişoara pentru News.ro.
Întrebat de unde ar fi putut porni îmbolnăvirea, Gafencu a declarat că deocamdată sunt doar presupuneri şi că dozatoarele de apă şi filtrele au fost sigilate.
”Nu am decât să presupun. Ca medic, m-am dus la început cu gândul la intoxicaţie, după care am văzut că mulţi dintre ei prezintă febră şi atunci ne orientăm din ce în ce mai mult spre o patologie infecţioasă, posibil virală. Cel mai frecvent acestea sunt în mâinile murdare, prin boală transmisă prin alimente sau apă. Am anunţat, dozatoarele lor de apă, filtrele sunt sigilate, iar apa e testată în acel liceu”, a spus Gafencu.