Actualitate Featured Sănătate

Șeful PNL Timiș izbucnește după ce Fritz nu a prelungit mandatul medicului Oancea la Babeș: E o decizie politică, a dat dovadă de umanitate în pandemie

Șeful PNL Timiș Marilen Pirtea a izbucnit după ce primarul Dominic Fritz a decis să nu prelungească mandatul medicului Cristian Oancea la Spitalul Victor Babeș. Pirtea acuză că decizia luată e una politică și spune că Oancea a dat dovadă de umanitate în pandemie.

„Avem nevoie de decizii inspirate, pe baza unor propuneri corecte, dezbătute în comunitate. Atunci când deciziile se iau numai din motivații politice, când se propune înlocuirea unor formule de management stabile, eficiente, cu rezultate pe termen lung, nu ne putem aștepta la creșterea calității serviciilor, mai ales în domeniul sănătății.Cristian Oancea a dovedit capacitate foarte bună în managementul public, dar și umanitate, în perioada pandemiei, apoi a demonstrat o deplină determinare pentru a susține dezvoltarea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara, în ultimii ani. Ca manager al acestui important spital, a lăsat deoparte orice criteriu nemedical și a susținut misiunea acestei unități. Ca universitar, a primit recunoașterea și încrederea colegilor, fiind parte a echipei de conducere de la UMFT. Timișoara nu are motive de mândrie astăzi, când schimbă un manager de spital cu experiență și prestigiu profesional, înlocuind un manager bun printr-o decizie administrativă greșită, care are însă o motivație politică”, a scris șeful PNL Timiș pe Facebook.

Related posts

Primăria pregătește amenajarea de noi locuri de parcare în 5 cartiere de blocuri

Mădălina Staicu

PNL Timiș face acuzații de neînțeles: Alin Nica ar fi influențat sistemul de vot la alocarea banilor către primării

Mădălina Staicu

Deratizarea şi dezinsecţia, condiţionate de vreme. Ce spune city-managerul Timişoarei, Robert Kristof

focustim
Incarcare...
%d blogeri au apreciat: