Șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, anunță că s-a deschis circulația pe drumul județean ce leagă Sânmihaiu Român de Șag. Asta după întârzieri care au durat peste un an de zile și din cauza unor probleme pe care Simonis spune că le-a deblocat.
„Astazi am deschis circulația pe drumul județean ce leagă Sânmihaiu Român de Șag. Șoseaua este parte a Centurii Alternative a Timișoarei și este destinată mai mult traficului local și de tranzit.Cand am ajuns la Consiliul Județean, în noiembrie 2024, stadiul de realizare era de sub 10% la sută, deși, în acel moment, proiectul trebuia să fie finalizat. Asta după ani de promisiuni, amânări și lipsă de interes din partea fostei administrații.Patru ani au fost pierduți doar pentru ca un proiect cu studiul de fezabilitate deja finalizat să fie predat constructorului. Nepăsare, neglijență, bătaie de joc față de timișeni.Am avut mai multe discuții cu constructorul și i-am explicat foarte clar că modul în care s-a lucrat în trecut nu mai poate continua. Nu avem nevoie de scuze și santiere abandonate.A trebuit să mai treacă un an și jumătate până cand șoseaua a fost finalizată.Vom continua să construim rețeaua periurbană a Timișoarei pentru a închide complet centura mică a orașului.Facem totul pentru Timiș”, a scris Simonis pe Facebook.
