România taie pe bandă rulantă proiecte prin PNRR pentru care nu mai primește finanțare. Pe listă se află și școala verde din Șag pe care primarul Flaviu Roșu spera să o construiască cu bani de la ADR Vest.
Acum, Roșu speră să obțină finanțare de la ADR Vest
“Pe această cale fac cunoscut faptul că Ministerul Educației și Cercetării a transmis o notificare oficială prin care denunță unilateral contractul de finanţare prin PNRR, în valoare de peste 11 milioane lei, destinat proiectului „Construire Școală Verde în comuna Șag”. Acest proiect, câștigat anul trecut, reprezenta un pas esențial pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din comuna noastră. Ne aflam deja în etapa de evaluare a ofertelor financiare pentru desemnarea constructorului, iar notificarea primită ne obligă să sistăm procedurile în vederea începerii execuției”, a transmis Roşu.
“Vă asigur că nu vom renunța la visul unei școli moderne, sustenabile și adaptate nevoilor generațiilor viitoare. Vom continua demersurile pentru identificarea unei alte surse de finanțare, astfel încât acest proiect să devină realitate. În acest sens, administrația locală lucrează pentru identificarea unor noi soluții de finanțare, astfel încât noua construcție să poată fi realizată. Astfel, un prim pas îl reprezintă depunerea întregii documentații în vederea finanțării prin ADR VEST! Vă mulțumesc pentru încredere. Voi reveni cu informații pe măsură ce avem evoluții concrete”, a transmis Flavius Roşu.
